Prin intermediul teoriei controlului, controlul social poate fi măsurat în funcție de atașamentul individului față de persoanele convenționale și angajamentul față de față de instituțiile convenționale, precum școala. Indivizii cu un nivel ridicat al acestor forme de control social pot fi mai puțin predispuși să se implice în forme de abuz față de animale, inacceptabile din punct de vedere social, sau în alte infracțiuni violente, deoarece aceștia percep urmările unui astfel de abuz ca fiind periculoase. Astfel, empatia este principalul obiectiv în prevenirea comportamentului violent, deoarece un nivel ridicat de de empatie acționează ca un factor de protecție, iar nivelurile scăzute de empatie acționează ca un factor de risc (Agnew et al., 1998).
Analiza datelor din studiile despre legătura om - animal a oferit rezultate și concluzii potrivit cărora atașamentul față de animalele de companie conduce la dezvoltarea compasiunii, a empatiei, precum și a comportamentului prosocial. Prin urmare, a fost demonstrat rolul benefic al atașamentului față de animale în dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a copiilor.
Declarații ale participanților de genul: „animalul meu de companie este cel mai bun prieten” sau că acesta „știe când sunt supărat” dovedesc importanța animalelor în viața și rețelele sociale ale copiilor, precum și faptul că aceștia pot avea conexiuni emoționale strânse cu animalele. Prin urmare, copiii pot fi foarte atașați afectiv de animalele lor de companie, adesea raportându-se la acestea ca la una dintre cele mai importante figuri din viața lor.
Rezultatele cercetărilor subliniază faptul că subiecții care au animale de companie sunt foarte atașați de acestea și pot forma atașamente emoționale, care sunt similare în anumite privințe cu teoria atașamentului uman, pentru că oferă o relație de atașament de tip securizant. Copiii dezvoltă o legătură afectivă puternică față de animalele lor de companie deoarece acestea le asigură o prietenie specială și pot îndeplini condițiile prealabile pentru o relație de atașament în ceea ce privește căutarea și întreținerea proximității, baza de siguranță și stresul de separare, care sunt observate în atașamentul uman (Carr și Rockett, 2017).
S-a demonstrat faptul că există o corelație puternică între atașamentul copiilor față de animalele de companie și dezvoltarea empatiei față de oameni. Copiii care nu interacționează cu animalele au obținut un scor mai scăzut al nivelului de compasiune față de animale în comparație cu cei care au unul, două sau mai multe animale de companie ori interacționează frecvent cu animalele. De asemenea, s-a confirmat existența unei legături importante între deținerea unui animal de companie și nivelul atitudinilor prosociale. Prin urmare, interacțiunea cu animalul de companie constituie o resursă de dezvoltare, percepută de familie atât ca instrument educațional, cât și ca sursă de sprijin emoțional și social, în timpul fazei de preadolescență.
Animalele de companie sunt percepute ca factori de progres pe parcursul dezvoltării emoționale atât de către copil, cât și de către familie, datorită rolului de facilitatori în îndeplinirea unor obiective importante de dezvoltare, cum ar fi: dobândirea unor abilități sociale adecvate, învățarea modului de a fi responsabili și autonomi precum și dezvoltarea unor calități umaniste